Alaturi de Asociația Valentina Romania
AS24 Romania a căutat să aducă un plus de valoare comunității în care trăim. Încă din 2014, ne-am implicat în acțiunile propuse de Asociația Valentina Romania și iată că sunt deja trei ani în care am fost alături de voluntarii care ajută copii din familii defavorizate sa aibă acces la educație.
Educația tinerilor înseamnă o șansă pentru un viitor mai bun, o mână întinsă pentru o viață mai frumoasă la care toți copii au dreptul în egală măsură, indiferent de mediul din care provin. Există exemple de campanii caritabile pe care le vezi în media dar nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl încerci atunci când te implici chiar tu.
Sprijinirea implementării programelor sociale este una din valorile companiei noastre, de aceea am acceptat cu căldură proiectele asociației și am oferit asistență financiară pentru a le sprijini în eforturile ei. Această asistență financiară este concretizată în suport material la gradiniță/școală, ajutor la teme, implicarea copiilor în diverse activități sportive, culturale și recreative și nu în ultimul rând în asigurarea unei mese calde pe zi.
Copiii din familii defavorizate trebuie să fie îndrumați, conduși, implicați pentru că numai astfel vor putea avea rezultate bune care într-un final vor duce la reducerea abandonului școlar. Credem cu tărie în puterea faptelor bune care pot schimba oameni și comunități. În același timp, știm că, pentru a deveni realitate, faptele bune au nevoie de sprijin și recunoaștere.
Alături de noi este Ambasada Franței si mulți parteneri și sponsori, oameni cu inițiativă, dornici să fie parte activă din schimbarea în bine a comunităților în care trăiesc.
Cel mai important rol îl are echipa executivă formată din oameni dedicați - pedagogi, asistenți sociali, psihologi. Pentru ei, Asociația Valentina este o responsabilitate pe care o îndeplinesc cu entuziasm în fiecare zi.
Oricine poate deveni prieten al Asociației - www.valentina-romania.ro